CSM Oradea a visat la aurul naţional, dar în final a trebuit să se mulţumească cu locul de pe ultima treaptă a podiumului.
„Un an ca toţi ceilalţi, nu mai bun, nu mai rău. Puţin mai rău la nivel de seniori, unde până acum câştigam acum am ieşit doar pe locul trei, dar sperăm să revenim. Un an foarte bun pentru fete, prima medalie în Superliga Naţională, de asemenea prima medalie în Cupa României la senioare. Medalii la cadeţi, medalii la speranţe ceea ce nu aveam până acum", spune Nicolae Ille, antrenorul CSM Oradea
După ce a dominat mai bine de un deceniu campionatul la seniori, echipa de spadă, aflată acum în plină reconstrucţie, are aşteptări mari de la noul an.
„Rezultate la fel de bune, sau cel puţin la fel de bune, şi să vedem poate reuşim cu băieţii la nivelele mai mici, şi reuşim să ne recâştigăm titulul pierdut în urmă cu un an, cu doi ani."
Spada orădeană a bifat în 2013 o medalie şi în competiţiile internaţionale. Bianca Benea a intrat din acest an în Circuitul European de spadă cadeţi şi a făcut-o cu dreptul, obţinând argintul în etapa de la Klagenfurt.