Şcoli profesionale reînviate. În Oradea se va înfiinţa o şcoală unde elevii vor învăţa doar meserii

Data publicării:
BETA scoli profesionale

Programul propus de Primăria Oradea are susținerea Guvernului, a dat asigurări Stelian Fedorca, unul dintre consilierii personali ai ministrului Educației. Acesta a avut o întâlnire cu autoritățile locale și managerii companiilor din parcul industrial din Oradea, care au decis să înființeze o școala exclusiv de meserii în care elevii să primească burse de la stat și de la firme.

"Astăzi avem peste 100 de elevi în cinci clase de şcoală profesională, în contextul în care ştim cu toţii că este greu să convingi un elev de clasa a noua să meargă în clasa a zecea în anul întâi de profesională", spune Daniel Negrean, şeful Inspectoratului Şcolar Bihor.

Din această cauză, sistemul va fi schimbat de anul viitor. Astfel, cursurile școlii profesionale vor începe din clasa a noua, nu din a zecea, așa cum era până acum. "Această şcoală profesională poate fi implementată şi este implementată şi va fi implementată, este o prioritate a Guvernului României", susţine Stelian Fedorca, consilierul ministrului Educaţiei.

Autoritățile vor da mână liberă angajatorilor care se vor putea implica în pregătirea elevilor care se înscriu la școala profesională Eurobusiness Parc. Oradea este pe locul doi în țară, după Brașov, cu 170 de burse oferite de
companiile din parcurile industriale.

reporter: Florina Fofiu
operator: Gabor Szilagyi
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...