„A venit şi vremea sportului, vreme în care, sigur, că este nu o surpriză, dar aş putea spune că este unicat la nivelul judeţului Bihor. Nicio echipă de şcoală gimanzială, şcoală gimnazială, repet, nu a reuşit să se califice în primele opt pe ţară la fotbal", spune Florian Hava, directorul școlii „Dacia" din Oradea.
Mândru de performanța copiilor este şi antrenorul echipei, Marius Suciu, fostul tehnician al juniorilor mici de la FC Bihor.
„Rezultat foarte bun câştigarea zonei. În continuare, la etapa finală, dorim să facem o figură frumoasă. Noi dorim să câştigăm, mergem cu gândul de-a câştiga. Sper să reuşim să câştigăm", îşi doreşte Marius Suciu, profesor de sport la școala „Dacia" din Oradea.
Performanţa echipei orădene, din care fac parte handbalişti şi chiar poloişti, este cu atât mai notabilă cu cât la etapa zonală a eliminat formații în a căror componenţă s-au aflat juniori de la U Cluj sau Olimpia Satu Mare.
"A fost o experienţă frumoasă la Baia Mare, mai ales că am câştigat dramatic putem spune, cum au câştigat şi fetele noastre la handbal", spune Denis Darvai, golgheterul echipei școlii „Dacia" din Oradea.
Echipa şcolii „Dacia" va pleca joi spre Vaslui, unde va încerca să menţină linia victoriilor şi în etapa finală.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Florin Lucuţa