Școală anti-fumat. Conducerea Colegiului Economic din Oradea a introdus senzori de fum pentru depistarea fumătorilor

Data publicării:
BETA scoala anti-fumat

Nemulțumit că investițiile făcute pentru amenajarea școlii sunt puse în pericol de nepăsarea unor elevi, directorul Colegiului Economic a decis să introducă senzori de fum în toate toaletele. Dacă un elev încalcă regula și își aprinde o țigară "ne apare un semnal luminos pe acest ecran, unde ne este indicat locul. Asta înseamnă numărul dispozitivului și încăperea."

"Eu sunt fumător. dar nu am ce să fac trebuie să accept acest lucru și încerc să mă abțin până la sfârșitul orelor", spune un elev.

Elevii prinși fumând în școală riscă să fie sancționați.

"La o primă abatere li se face o avertizare verbală, apoi o avertizare scrisă, apoi dacă se repetă obiceiul de mai multe ori sau crește în gravitate se trece la eliminarea de la cursuri pe trei zile", avertizează profesorul Virgil Blage, directorul Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea

De când sistemul de detectare a fumului a intrat în funcțiune, numărul elevilor fumătorilor s-a redus, iar școala este mult mai curată.

Senzorii de fum au fost dublați de camere de supraveghere, amplasate în curte și în clădirea colegiului. Sistemul de depistare a fumului va fi racordat în curând la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana, care va fi alertat în cazul unui incendiu.

reporter: Claudiu Mihuț
operator: Gabor Szilagyi

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...