Satu Mare | Incendiu stins, drum agricol avariat

Data publicării:
sonda Moftin interventie 8
foto: ISU Satu Mare

Lichidat după trei săptămâni de eforturi, incendiul de la sonda de gaz din Moftin, în județul Satu Mare, a costat o avere. Pe lângă valoarea încă nestabilită a gazului ars, edilii din comună reclamă că un drum agricol din zonă a avut de suferit din cauza greutății mașinilor de intervenție. Din același motiv, drumul pietruit în lungime de 12 kilometri, recepționat de nici 3 luni și care a costat aproape 900 de mii de euro, bani europeni, își va pierde garanția.

„În cele 3 săptămâni, cât a durat incendiul de la Moftin, drumul agricol din vecinătatea sondei de gaz a fost tranzitat zilnic de zeci de autospeciale de mare tonaj”, a relatat Izabela Jurasko, jurnalist Digi24.

„Au mers dimineața, seara, noaptea”, confirmă o localnică. „Mergeau zilnic câte 10, 12 autospeciale de două-trei ori”, spune un sătean.

Lung de 12 kilometri, drumul agricol a fost recepționat de Primăria comunei Moftin în noiembrie 2017. Valoarea totală a investiției, realizată din fonduri europene nerambursabile - aproape 900 de mii de euro.

Desfășurarea impresionantă de forțe ca urmare a incendiului izbucnit la sonda de gaz și-a pus amprenta - spun edilii - pe calitatea drumului recent pietruit.

„Din cauza traficului greu, din cauza perioadei îndelungate de staționare a acestor utilaje speciale, din cauza, hai să zic, timpului nefavorabil, o porțiune de aproximativ 2 kilometri, 2 kilometri și jumătate din aceste drumuri agricole au avut de suferit”, susţine Gheorghe David, primarul comunei Moftin.

Deși, teoretic, lucrarea este în garanție, firma constructoare și-a anunțat intenția de a notifica în scris autoritățile locale cu privire la anularea acesteia. Pe bună dreptate, admite primarul.

„E clar că au fost depășite tonajele estimate pentru aceste drumuri. Structura acestui drum sperăm să nu fie afectată și să nu fie nevoie de cheltuieli foarte mari pe acest segment pentru a putea fi adus la starea inițială.”

Potrivit datelor oficiale, un singur kilometru de drum agricol a costat peste 74 de mii de euro. Primăria comunei Moftin vrea recuperarea pagubelor de la firma care deține sonda de gaz. Pe cale amiabilă sau în justiție.

„Dacă nu vom găsi o soluție și (...) firma nu va reuși să finanțeze aceste reparații, atunci noi vom fi obligați să ne adresăm instanței pentru a recupera aceste sume”, susţine primarul comunei Moftin.

Contactați de jurnaliștii Digi24, reprezentanții companiei care deține sonda spun că au aflat din presă de solicitarea edililor din Moftin și că, zilele acestea, se vor întâlni cu aceștia pentru a discuta situația.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri