Recensământul câinilor, etapa a doua. În Oradea va fi înregistrat fiecare patruped care are stăpân

Data publicării:
sterilizare

De câteva secunde a fost nevoie pentru ca un câine să fie luat, oficial, în evidenţele autorităţilor locale din Oradea. Veterinarul i-a injectat sub piele un microcip, care îi conferă animalului un număr de identificare. Căţelul este doar unul din cei aproape 7 mii de patrupede din oraş, care vor fi marcate. În aceste cazuri este vorba despre animalele care au un stăpân.

"Microciparea este foarte importantă din punct de vedere al evidenţei câinilor la nivel de oraş: să ştim exact câţi sunt, ai cui sunt, cine-i deţine", spune dr. Aurel Petrehele, medic veterinar

"Deţinătorii lor vor fi sancţionaţi contravenţional în cazul în care îi lasă liberi pe domeniul public", a vertizează Mircea Stejeran, şeful Serviciului Lucrări şi Sevicii Publice din Primăria Oradea. 

Marcarea cu cipuri a câinilor este o metodă gratuită şi obligatorie, prin care administraţia locală vrea să prevină abandonarea pe străzi a patrupedelor. Stăpânii care se opun riscă amenzi cuprinse între 600 şi 800 de lei.

100 de lei pe an - taxa pentru ca un câine să nu fie sterilizat

După luarea în evidenţă a câinilor, aceştia urmează să fie sterilizaţi de veterinari. Măsura nu este pe placul multor orădeni, obligaţi să suporte jumătate din cei 200 de lei, cât costă operaţia.

Cei care nu vor ca animalul să fie sterilizat trebuie să achite o taxă anuală de 100 de lei. Nu vor fi supuşi acestei operaţii câinii utilitari, cei de rasă sau cei pentru care medicul veterinar eliberează o adeverinţă care nu recomandă acestă procedură. Proprietarii de câini ce nu au fost găsiţi acasă de recenzori sunt înştiinţaţi să se prezinte la cele două puncte special amenajate în oraş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...