Protest la Oradea, după anunţarea deciziei CCR

Data actualizării: Data publicării:
protest Oradea

La Oradea, câţiva localnici au ieşit, miercuri, în Piaţa Unirii, în jurul orei 19. Purtând steaguri și pancarte, oamenii s-au declarat nemulțumiți de decizia Curții Constituționale care a stabilit că preşedintele Klaus Iohannis urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

"Nu pot să spun că nu mă așteptam la asta, de când e evident că CCR este politizat în așa măsură încât nu mai este garantul Constituției, ci a devenit cea mai performantă unealtă a majorității din Parlament. Era de așteptat. Din păcate, e un pas foarte mare în spate. Practic, principiul separării puterilor în stat nu mai există începând de astăzi. Lumea nu-și dă seama de gravitatea celor întâmplate", a declarat un protestatar.

Orădenii au rămas timp de o oră în centrul orașului, timp în care au venit cu o inițiativă. Ei au cerut asociațiilor și organizațiilor civice din țară să semneze o scrisoare adresată președintelui Klaus Iohannis.

Prin intermediul acesteia îi cer șefului statului să nu o demită pe Laura Codruța Kovesi din fruntea DNA, chiar dacă în acest fel riscă să fie suspendat.

"Noi cerem ca Iohannis să meargă la suspendare. Asta ar fi singura soluție pe care o vedem noi acum. Adică nu poți să dai afară pe cineva care și-a făcut treaba la cererea unor hoți. Hoții ăștia au știut de frica ei și pe asta mizează: Iohannis să o suspende acum, dacă nu, să fie el suspendat la rândul lui."

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...