Proiectele cu bani europeni ale Oradei, la extreme

Data publicării:
proiecte extreme

Oradea, oraşul cu unul dintre cele mai mari grade absorbţie a fondurilor europene, a finalizat în 2016 mai multe proiecte finanţate cu bani de la Uniunea Europeană. Cea mai importantă realizare a fost construcţia noului CET, care funcţionează pe gaz. La polul opus, proiectul amenajării unei grădini publice pe un deal din Oradea s-a dovedit falimentar. Pământul a luat-o la vale, luând cu el o parte din aleile parcului.

Apa caldă şi căldura din casele orădenilor depindeau de o centrală veche de jumătate de secol, care a înregistrat în ultimii ani zeci de defecţiuni majore şi a ajuns, la propriu, o epavă. Astel, autorităţile locale au depus un proiect de finanţare pentru construirea unei centrale noi, pe gaz.

"Vechea centrală care încălzea oraşul, construită în 1966, folosea arderea cărbunelui, o tehnologie foarte veche şi poluantă. În schimb, noua centrală este prietenoasă cu mediul şi se bazează pe tehnologii de ultimă oră", spune Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

"De fapt, vorbim despre un motor de avion construit de General Electric, care are în zona sau în perimetrul acoperit al turbinei, inima centralei noi, un cazan recuperator care recuperează gazele de ardere şi transformă energia termică în agent termic pentru încălzirea oraşului şi un generator de curent care, prin rotaţia motorului de la turbină, produce curent electric pe care îl distribuim în sistemul naţional de energie", expliucă Stănel Necula, administratorul special al Electrocentrale Oradea

Întreaga centrală a costat 52 de milioane de euro, bani atraşi prin programul operaţional sectorial de mediu - din care 95% sunt fonduri europene, respectiv 5% cofinanţare din partea primăriei.

"Anul 2016 a reprezentat pentru noi finalizarea unor proiecte mari, precum cel de termoficare cu noua centrală pe gaz şi reabilitatrea magistralelor, finalizarea aqua-parcului şi a pieţei Unirii", a detaliat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Un alt proiect, care însă nu a avut succesul scontat, l-a reprezentant amenajarea unui deal din Oradea şi transformarea lui în grădină publică. Lucrările în valoare de 1,7 milioane de euro au luat-o însă la vale, la mai puţin de un an de la recepţia parcului.

"Din cei 38 de mii de metri pătraţi câţi au fost amenajaţi pe Dealul Ciuperca, 10% sunt afectaţi de alunecările de teren", a precizat Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

Orădenii spun că modernizarea oraşului trebuie să continue, iar greşelile reparate cât mai repede.

În ultimii cinci ani, autorităţile din Oradea au reuşit să atragă aproape 200 de milioane de euro din fonduri europene.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”