Profesoară la 17 ani. O elevă din Bihor traduce lecţiile în limbajul semnelor colegei de bancă

Data publicării:
profesoara 17 ani

S-a născut într-o lume fără sunete, dar învață împreună cu ceilalți copii de vârsta ei care nu au astfel de probleme. Iar ca să poată face acest lucru este ajutată de colega şi prietena ei, care, în timp, i-a devenit o adevărată profesoară. Este povestea unei adolescente din Oradea, care, de 11 ani, învaţă lecţiile cu ajutorul colegei sale de bancă. Aceasta îi traduce în limbajul semnelor tot ce spun profesorii.

Paulina Temelie s-a născut în urmă cu 17 ani, cu mari deficiențe de auz. Părinții, și ei hipoacuzici, au făcut eforturi și au reușit să o înscrie la o școală normală din Oradea, încă din clasa întâi. Acolo, Paulina a cunoscut-o pe Xintia, cea care i-a devenit colegă, prietenă și mai apoi profesoară.

"Prietenia a existat, dar nu prin comunicare, abia în clasa a III-a, a adus abededarul și mi-a arătat pentru fiecare literă în parte semnul și prin joacă am învățat", povesteşte Xintia Mikle, colega Paulinei.

"Mă bucur foarte mult că m-am întâlnit cu Xintia, ea este foarte importantă pentru mine, ea mă sprijină mereu", spune Paulina Temelie.

Ani la rând, Xintia și-a notat fiecare lecţie şi i-a explicat prietenei sale tot ce le era predat în clasă.

"Eu scriu, ea se uită și scrie după mine, iar dacă nu înțelege ceva îi explic în pauză. Este solicitant psihic, dar merită", recunoaşte Xintia.

În urmă cu trei ani, când au absolvit clasa a opta, fetele au fost admise la profilul filologie al Colegiului Național "Iosif Vulcan" din Oradea. Ca să o ajute pe Paulina, profesorii scriu lecţiile pe tablă ori stau după ore ca să îi explice lecţiile.

"Facem și gesturi și mimica feței și gesturile o ajută foarte mult să înțeleagă mesajul nostru", spune Sanda Budău, profesoară de religie.

"Nu de puține ori am rămas în pauză pentru a o pregăti suplimentar, împreună cu Xintia care m-a ajutat cu acest limbaj al semnelor pe care nu îl înțeleg", completează Mihai Igaș, profesor de logică.

Alexandrina Teușdea, directorul Colegiului Național Iosif Vulcan din Oradea: "Ne-am adaptat și noi, evaluarea are loc sub formă de portofolii, teste, lucrări scrise."

Eforturile Xintiei şi ale profesorilor au dat roade. Anul trecut, Paulina a terminat clasa a X-a cu media 8,73.

"Sunt momente în care ea se jenează să vorbească și să intre în contact cu colegii de clasă și atunci prefer să intru la activități de grup pentru a-i ajuta pe ceilalți să înțeleagă situația ei și ce trăiește ea", explică Mihaela Levai, consilier școlar.

După absolvirea liceului, Paulina vrea să urmeze cursurile unei facultăți de medicină veterinară. În prezent, în Bihor nu există un liceu special pentru elevii cu probleme hipoacuzice. Cea mai apropiată școală de profil este la Cluj-Napoca.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025