Primul examen pentru absolvenţii de gimnaziu a venit cu subiecte uşoare, spun elevii şi profesorii

Data publicării:
examen sala de clasa

Relaxaţi şi cu poftă de glume. Aşa au ieşit elevii din Oradea de la prima probă a evaluării naţionale, la care spun că au avut parte de subiecte mai uşoare decât s-au aşteptat.

"Mie mi s-a părut uşor, dar acum....fiecare după pregătire."

"Mi s-a părut mai uşor ca simularea."

"Au avut un text liric din Ion Minulescu, iar la partea a doua au avut o componere narativă: o întâlnire cu un scriitor contemporan. La gramatică au fost nişte noţiuni studiate, cunoscute", spune Diana Simina, profesoară de limba şi literatura română.

"Eu zic că a fost un subiect firesc, normal, care să testeze cunoştinţele şi să ofere fiecăruia ocazia de a face cât mai bine", consideră Meda Chetrone, profesoară de limba şi literatura română.

"S-a făcut foarte multă pregătire cu aceşti copii şi am organizat şi a doua simulare unde rezultatele au fost mult mai bune decât la prima organizată la nivel naţional", a observat Florian Hava, directorul Şcolii Generale "Dacia" din Oradea.

În timpul examenului, care a început la ora 9, părinţii i-au aşteptat pe copii afară, în faţa şcolilor.

"Am încercat să îl acomodez cu ideea de a avea emoţii pentru că mi se parea total "insensibil" la ideea de examen."

În acest an s-a schimbat o parte dintre regulile jocului.

"În acest an a fost modificată ponderea evaluării naţionale, crescând la 75%, iar 25% la calcularea mediei de admitere sunt mediile celor patru ani de gimnaziu", a detaliat Ioana Codrean, directorul Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea.

În acest an s-au înscris 5013 elevi la examenul de evaluare naţională în 134 de centre de examen. Marţi este programată proba la limba maternă, iar miercuri cea la matematică. 

reporter: Andrea Crişan
operator: Constantin Gheorghiţă
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri