După ce ies de la biserică, băieţii se îndreaptă spre casele fetelor, pentru a le stropi. Este un obicei care se păstrează de câteva sute de ani, spun specialiştii. Gospodinele şi fetele lor stau acasă toată ziua şi aşteaptă stropitorii. Casa este împodobită potrivit sărbătorii pascale, iar de pe masă nu pot lipsi ouăle vopsite şi prăjiturile.
"Ne-am pregătit cu prăjitură, suc pentru copii. Am vopsit ouă, 30 de ouă, sperăm să fie de ajuns, am cumpărat şi nişte iepuraş din ciocolată, ouă din ciocolată", spune Antónia Cser.
Pentru ca fetele să se lase udate de băieţi, aceştia trebuie să cunoască şi o poezie.
"Eu sunt micul grădinar, stropesc floricelele. Zilele acestea am trecut pe aici şi am observat un trandafir, care pare că se ofileşte, e voie la udat?"
"Până acum am avut 10 stropitori, m-au stropit şi le-am dat ouă", a observat Dóra Cser.
La fel ca multe alte obiceiuri populare, şi stropitul a suferit modificări de-a lungul timpului.
"Vine din tradiţia saşilor în primul rând, apoi a maghiarilor. Se pare că în trecut doar familiile din cadrul nobilimii maghiare şi cele aparţinătoare saşilor aveau acest obicei. Cu 2-3 secole în urmă stropitul se făcea cu apă, acum stropitul s-a modernizat, se face cu sticluţă de parfum. Se spune că o tânără rămasă nestropită va fi urâtă şi va avea ghinion tot anul", detaliază asist. univ. dr. Anca Popescu, consultant de specialitate în cadrul Centrului de Conservare a Tradiţiilor Bihor.
Gospodinele aşteaptă stropitorii toată ziua, aşa că băieţii pot strânge câteva zeci de ouă vopsite, dar şi bani. În unele regiuni, în a treia zi de Paşti, fetele sunt cele care îi udă pe băieţi, dar nu cu parfum, ci cu apă.
reporter: Edina Szomoru
operator: Darius Pop
editor web: Adrian Laboș