„Atât timp cât la noi nu există finanţare, nu există o speranţă, deocamdată, de-a veni vreun investitor, normal că-i vom lăsa să meargă, dar în condiţii care să avantajeze acest club", susţine Mircea Fodor, preşedintele FC Bihor.
Cei doi jucători care au semnat cu viitoare acampioană a judeţului Bihor au fost lăsaţi să plece gratis, dar numai după ce au semnat că renunţă la orice pretenţii financiare de la FC Bihor.
„Ambii jucători au renunţat la drepturile salariale pe care le aveau de încasat, adică la vreo cinci salarii care, cu impozite la stat, cumulate, ajung la vreo 250 de milioane, bani vechi, care pentru noi este o economie extraordinară", explică şeful din Iosif Vulcan.
Atât Zsombor Lukacs, cât şi Sergiu Bactăr sunt jucători crescuţi la Centrul de Copii şi Juniori a FC Bihor. Ei se numărau printre puţinii care nu se aflau la final de contract cu gruparea roş-albastră.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Constantin Gheorghiţă Editor web: Adrian Laboş