Potrivit anchetatorilor, primarul băimărean a fost prins în flagrant delict, în timp ce primea de la o persoană din conducerea FCM Baia Mare, denunţător în cauză, suma de 30.000 de lei. Totul a început în urmă cu doi ani, când Cherecheș i-ar fi propus actualului denunțător postul de președinte al clubului de fotbal și i-ar fi garantat susținerea financiară necesară, cu condiția ca o parte din bani să se întoarcă la primar.
Astfel, de-a lungul mai multor întâlniri, edilul ar fi primit 70 de mii de lei direct sau prin intermediari. Ultima dată, spun anchetatorii, primarul băimărean ar fi cerut denunţătorului 400 de mii de lei.
CITEŞTE ŞI Primarul de Baia Mare, reţinut pentru 24 de ore. Cătălin Cherecheş este acuzat de luare de mită
Cătălin Cherecheș a fost în trecut deputat independent în Parlamentul României în legislatura 2008-2012, iar mai apoi a fost ales primar al municipiului Baia Mare. Săptămâna trecută, edilul și-a depus candidatura pentru un nou mandat.
Redactor: Adrian Ciucuriţă