Prezervative şi pliante, împărţite în cadrul unei campanii anti-SIDA în Oradea

Data publicării:
sida

Primul loc în care au intrat studenții voluntari au fost căminele studențești.

Andreea Iulia Margin, voluntară: "Este important ca ei să se poată proteja în timpul actului sexual și să fie conștienți de riscurile pe care această boală le aduce."

Carmen Dinescu, biolog în cadrul DSP Bihor: "În ultimul timp, și din statisticile care sunt extrem de grăitoare virusul HIV se transmite prin contactul sexual neprotejat, în principu, apoi prin contactul cu sângele unei persoane seropozitive."

Timp de câteva ore, studenții au împărțit pliante și prezervative în campusul universițătii și pe corsoul orădean.

Specialiștii spun că e indicat ca măcar o dată pe an să facem testul special pentru depistarea infecției cu HIV.

"Testarea se face la sediul DSP, de pe Strada Libertății, la laboratorul nostru. Nu trebuie să plătească nimeni nimic pentru că testarea este gratuită", spune biologul Carmen Dinescu.

Studenții au organizat și un flashmob, în care au folosit simbolul luptei împotriva HIV/SIDA: panglica roșie.

reporter: Andrea Crișan
operator: Darius Pop
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...