Pregătiri la Mănăstirea Sfintei Cruci pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Data publicării:
pregatiri manastire

S-au făcut ultimele pregătiri la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea. Pe 15 august, lăcaşul îşi sărbătoreşte hramul cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului. Mii de credincioşi sunt aşteptaţi la slujba religioasă. Măicuţele au pregătit pentru aceştia sarmale şi cozonac pe care le vor împărţi după liturghie.

În fiecare an, de Sfânta Maria, mii de credincioşi se îndreaptă spre Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea. Înainte de marea sărbătoare, măicuţele se ocupă de curăţenie, iar muncitorii tocmiţi să le ajute fac ultimele reparaţii în curtea lăcaşului.

"În primul rând curăţenia, ca să-i întâmpinăm pe credincioşi cu curtea aranjată şi e sfânta biserică; drept e că am început de săptămâna trecută, sperăm ca astăzi (marţi - n.n.) să finalizăm până la ora 17, când o să înceapă slujba să fie totul gata", a spus maica Iustina.

Pentru cei cărora le vor trece pragul, măicuţele pregătesc şi bucate: sarmale şi cozonac făcute în bucătăria mănăstirii.

"Fiind hramul sfintei mănăstiri, o să ne străduim să încercăm să împărţim un pic la agapa frăţească la toţi credincioşii care vin, dacă Dumnezeu a rândui să fie suficient pentru toată lumea."

La mănăstire, pregătirile au început odată cu postul Sfintei Marii. Mulţi creştini vin aici să se reculeagă.

"- Credem în Dumnezeu şi în Domnul Isus Hristos şi în Maica Domnului.
- Aţi venit să vă rugaţi?
- Da.
- Vă liniştiţi când veniţi aici la mănăstire?
- Foarte mult."

"- Am venit să mă rog şi am venit să depun lumânări şi înscripţii cu numele celor decedaţi, celor vii.
- E un loc care vă aduce linişte?
- Da, linişte şi reculegere."

Slujba din dimineaţa de 15 august va începe la ora 9, însă credincioşii au fost aşteptaţi încă de marţi după-amiază să ia parte la slujba privegherii.

Mănăstirea Sfânta Cruce este primul aşezământ monahal din Oradea şi se află la cinci kilometri de centrul oraşului.

Reporter: Anca Deac
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...