Porţi deschise la Tribunalul Bihor

Data publicării:
BETA tribunal porti deschise

Studenţii de la facultatea de Drept din Oradea au fost primii care au venit să viziteze Tribunalul Bihor. Ghizi le-au fost judecători şi grefieri care le-au prezentat clădirea şi le-au explicat atribuţiile fiecărui magistrat şi funcţionar.

"Masa la care stă judecătorul, acolo stă grefierul, procurorul şi avocatul faţn-n faţă, acuzarea şi apărarea. Aici e martorul. În spate e publicul, aici e masa de avocaţi care nu pledează."

"Am avut o situaţie în care am intrat la ora 4 şi jumate după-amiaza şi am plecat pe la ora două dimineaţa acasă, pentru că am avut inculpate care au trebuit audiate", îşi aminteşte Corina Mile, grefier în cadrul Tribunalului Bihor.

Carmen Domocoş, preşedinta Tribunalului Bihor, spune că acţiunea a fost organizată "pentru a prezenta publicului larg şi mai ales tinerilor şi studenţilor de la drept, care vor să se orienteze spre carierele juridice care este adevărata viaţă a unui judecător, grefier."

"Avem un protocol de colaborare cu Tribunalul Bihor, acesta ne ajută în dezvoltarea noastră juridică, ne susţine în organizarea de evenimente", spune Alina Bărbuş, vicepreşedinta ELSA Oradea.

Acţiunea de astăzi a fost organizată cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...