Poloul orădean rămâne în acest sezon cu doar două titluri naționale: cele obținute de juniorii mari ai clubului Crișul și de copiii de la Progress Oradea.
La finele săptămânii trecute, juniorii III de la Crișul au sperat până în ultima clipă că își pot trece și ei în cont medalia de aur a Campionatului Național.
Din păcate, ultimul turneu final, pe care l-au și găzduit, avea să ducă titlul în vitrina rivalilor de la Triumf București. Aceștia au decis soarta campionatului în meciul direct, câștigat cu 9-6, după ce în prealabil Crișul a remizat în penultima etapă, cu Steaua, scor 6-6.
"Este diferență mare de valoare între primii șase sau șapte jucători și ceilalți. Diferență mare, mare de valoare. Nu am putut să folosim întreg lotul în toate meciurile, ne-am bazat pe acești primi șapte cu care am tot jucat. Poate că și asta a contat foarte mult", este de părere Eugen Băjenaru, antrenorul CS Crișul Oradea.
Conducerea clubului a digerat cu greu pierderea titlului, fapt pus pe seama indisciplinei și a lipsei de atitudine în bazin.
"Ai noștri au venit la serviciu, Triumf a venit să câștige - cam asta e atitudinea. Aici, la noi, trebuie să schimbăm atitudinea vizavi de antrenamente, vizavi de sportivi, vizavi de disciplină. Trebuie să ni-i creștem", a declarat Ionel Bungău, directorul CS Crișul Oradea.
În turneul final de la Oradea, Crișul a obținut trei victorii, o remiză și o înfrângere, care au dus-o pe locul doi, la cinci puncte în spatele noii campioane.
Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuța
Editor web: Adrian Laboş