Andrei Iosep, antrenorul CSA Steaua: „Am obţinut două victorii, într-adevăr importante, dar nu decisive. Campionatul e lung, este doar campionatul regulat. Totul se va decide în play-off. Vreau să câştig acest campionat regulat ca să avem avantajul terenului propriu."
Pentru Iosep, bucuria victoriei de la Oradea a fost cu atât mai dulce cu cât consideră că formaţia orădeană are un lot mult mai valoros decât cel pregătit de el.
„Au jucători la echipa naţională; acolo ei sunt cei care marchează", a observat Iosep.
Pentru CSM Digi, cele două înfrângeri consecutive de weekend-ul trecut sunt primele după mai multe sezoane.
POLO. Învingător în faţa CSM Digi, tehnicianul Stelei consideră că Oradea are un lot mult mai bun
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Monica Pop
Chiar dacă a reuşit să oprească pentru moment hegemonia campioanei ultimelor nouă ediţii ale Superligii Naţionale de polo, Steaua continuă să privească cu respect CSM Digi Oradea. Tehnicianul formaţiei din Ghencea se bucură că a încheiat anul pe prima poziţie în clasament, dar recunoaşte că nu a câştigat decât o bătălie în lunga luptă pentru titlu.