Ultima etapă a sezonului regulat din Superliga Naţională de polo propune şi ultimul derbi din această fază a campionatului. CSM Digi şi Steaua, principalele favorite la câştigarea titlului, se vor afla sâmbătă şi duminică faţă în faţă.
„Meciurile astea două le vom juca, bineînţeles, cu dorinţa de-a câştiga; însă nu sunt aşa de importante (...) din mai multe puncte de vedere pentru noi. Ne vom întâlni cel mai probabil în finală, iar acolo vom vedea cum stau lucrurile", a declarat Mihnea Gheorghe, jucătorul CSM Digi Oradea.
Cum cele două echipe sunt despărţite în clasament de nouă puncte, rezultatul din acest weekend contează mai puţin în ierarhia care va stabili disputele din play-off. Foşti adversari în preliminariile Ligii Campionilor, orădenii şi "militarii" vor căuta să-şi dozeze efortul pentru finala campionatului.
„În clasament nu mai putem face nimic, deci pentru noi obiectivul principal este campionatul. Cu Steaua în mod sigur că ne vom întâlni în finală", crede Kadar Kalman, antrenorul CSM Digi Oradea.
Cel mai aşteptat duel al Superligii Naţionale poate fi urmărit în direct pe Digisport 2, sâmbătă, de la ora 17:45. Duminică, meciul revanşă este programat să înceapă la ora 12, pe Digisport 3.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Gabor Szilagyi Editor web: Adrian Laboş