Poliţiştii luptători. Agenţi din cadrul Poliţiei Bihor au devenit campioni la judo, arte marţiale şi tenis

Data publicării:
FOTO BOLBA SI TATAR

Agentul şef adjunct Răzvan Schvarcz are 26 de ani şi lucrează în Ministerul de Interne din 2006. Licenţiat în drept şi parcticant al judo-ului de la vârsta de 8 ani, Răzvan este cel mai tânăr luptător din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Agentul Schvarz poliţistul a fost selecţionat în lotul naţional de judo şi a participat la mai multe turnee naţionale şi internaţionale. Aşa a ajuns să câştige medilia de bronz la Europenele de judo din 2002 şi este multiplu campion naţional la judo.

Din 2007 până acum a câştigat de 7 ori consecutiv titlul de campion naţional la judo pe ministerul de Interne.
„Faptul că am ales să practic acest sport a contribuit direct la dezvoltarea unor calităţi atât de necesare în munca de poliţie, printre care curajul, stăpânirea de sine, calmul şi capacitatea de a rezolva eficient situaţiile ivite", spune Răzvan Schvarcz, citat într-un comunicat al Poliţiei Bihor.

Agentul campion european la Wu-Shu

Un alt luptător din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale a reuşit să se impună la nivel continental în competiţiile de Wu-Shu. Agentul principal Alin Tătar are 36 de ani este angajat al Poliţiei Bihor din anul 2005.
Poliţistul practică artele marţiale de la vârsta de 6 ani, când a început cu judo-ul, şi a practicat mai multe stiluri de arte marţiale.

Alin Tătar a fost medaliat cu aur la Campionatul European de Wu-shu, în 2008, şi cu argint în acest an. Agentul este multiplu campion naţional la acest stil de lupte şi a cucerit şi Cupa României.

În anul 2006, a fost selecţionat în lotul naţional de Wu-shu, ocazie cu care a participat la Festivalul Internaţional de Arte Marţiale dn Coreea de Sud. În luna octombrie a acestui an a obţinut locul doi la concursul „Cel mai puternic poliţist din România", la categoria peste 35 ani.

Alin Tătar este şi un trăgător de elită.

Daniel Bolba, performanţă în artele marţiale

Agentul principal Daniel Bolba are 33 de ani şi este angajat al Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bihor din anul 2004.


De la 8 ani, Daniel Bolba practică artele marţiale, iar în 1997 a fost medaliat cu aur la Campionatul Naţional de Karate Kyokushin, desfăşurat la Oradea. La fel ca şi Alin Tătar, Bolba a obţinut în acest an medalia de argint a concursului „Cel mai puternic poliţist din România", la categoria sub 35 de ani. 

„Consider că toţi poliţiştii care fac parte din structurile speciale de intervenţie trebuie să fie foarte bine pregătiţi fizic, pentru păstrarea unui echilibru perfect între propria individualitate şi societate", spune Daniel Bolba. 

Poliţistul bihorean a fost câştigător ale Galelor K1 organizate în Oradea în 2006 şi 2009, în cadrul cărora a învins un campion european la stilul Muay-Thai. 

Agentul principal de poliţie Daniel Bolba a fost selecţionat în lotul naţional al Poliţiei Române, care va participa la concursul european de Crossfit pentru poliţişti de la Budapesta, la sfârşitul lunii noiembrie.

Şi tenisul a adus medalii Poliţiei Bihor

La cei 29 de ani ai săi, agentul principal Sergiu Lozincă are 29 de ani, din cadrul Compartimentului Management Stări Conflictuale, este pasionat de tenis de câmp. Dublu licenţiat, având studii superioare juridice şi de jurnalism, şi-a cumpărat primele rachete din primul salariu de poliţist.  

În 2006, după doar un an de antrenamente, a reprezentat Poliţia Bihor la turneul de tenis de câmp al Ministerului de Interne. A câştigat faza zonală şi s-a calificat în finala pe ţară. De atunci, an de an, agentul principal Lozincă a ajuns finalele de tenis de câmp ale ministerului şi a fost de patru ori cel mai bun din ţară, la categoria lui de vârstă.

editor web: Adrian Laboş
documentare/foto: Poliţia Bihor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”