În Bihor, anchetatorii au stat până târziu în clădirea filialei din Marghita, de unde au plecat cu mai multe documente. Reprezentanţii filialei susțin că în Marghita există doar înscrisuri trimise de la Arad referitoare la situaţia studenţilor sau notele obţinute în sesiune.
În anchetă sunt vehiculate şi numele a patru profesori universitari, acuzaţi de luare și dare de mită şi trafic de influenţă. Aceștia vor fi audiaţi la Parchetul General, în timp ce alte 40 de persoane implicate în anchetă sunt cercetate în Arad.
"Au avut loc descinderiîn toate filialele pentru a verifica oproblemă pe care dânşii o au şi pe care nouă nu ne-au comunicat-o. Ne-au întrebat dacă avem documente de la facultatea de Drept. Noi nu avem aşa ceva, noi suntem doar un punct în care-şi desfăşoară activitatea, noi suntem autorizati pentru marketing. Pe dânşii îi interesau documente oficiale. Noi avem doar copii după situaţiile rezultate de la examene, comunicări către studenţi'' a afirmat prof. Gheorghiţă Lupău-directorul Universităţii de Vest Vasile Goldiş, filiala Marghita