Teodor Monea are 60 de ani şi a lucrat o perioadă la sondele din Bihor. Condiţiile grele în care a lucrat i-au dat dreptul să fie încadrat în grupa întâi, motiv pentru care se putea pensiona mai repede, încă de anul trecut. A descoperit însă cu surprindere că o recentă modificare legislativă îi va da peste cap întreaga viață.
"Am observat că mi s-a tăiat cinci ani și trei luni, grupa întâia, pentru că era separat de cealaltă. Nu numai că nu mă duc la 60, mai trebuie să mă duc un an să lucrez."
Noile condiţii de reducere a vârstei limită pentru pensionare în cazul celor care au muncit în grupa întâi au fost introduse în lege în ultima lună a anului trecut.
"Pragul cel mai de jos, minim pentru înscriere este de şase ani, respectiv reducerea ar fi de 3 ani ceea ce înseamnă că s-ar putea înscrie persoane la pensie la vârsta de 62 de ani", explică Leontin Ţârle, directorul Casei de Pensii Bihor.
200 de bihoreni sunt în situația ca să nu beficieze de pe urma anilor munciți în cele mai grele condiții. Muncitorii care nu ating pragul de 6 ani lucraţi în grupa întâi au doar două soluţii: fie se resemnează şi se pensionează mai târziu, fie cer ajutorul parlamentarilor.
"Toate aceste persoane care au sub șase ani în grupele de muncă vor trebui evidențiate prin tabelele ce se vor întocmi. Vom face demersurile necesare la comisia de muncă și la ministerul muncii ca să intre și ei în drepturi", promite Sonia Drăghici, deputat PSD de Bihor.
reporter: Bogdan Costea operator: Darius Pop editor web: Adrian Laboş