Patronii îi învață pe studenți importanţa voluntariatului

Data publicării:
intalnire studenti

Lipsa specialiştilor şi a miile de absolvenţi cu un CV alb la rubrica "experienţă profesională" a determinat Asociaţia Firmelor Bihorene să organizeze întâlniri cu studenţii. Patronii vor să îi înveţe să lucreze gratuit în timpul facultăţii, lucru care, spun ei, poate cântări mult la angajare.

"Am început să lucrez încă din anul întâi de facultate, am lucrat prima oară ca designer la o firmă care se care se ocupă cu siteuri", spune un student. 

Potrivit lui Ovidiu Secară, reprezentantul unui grup de firme, "este foarte important ca să vedem că au participat şi la alte programe decât programul şcolar."

Radu Silaghi, directorul Asociaţiei Firmelor Bihorene, precizează că patronii înceracă să-i determine pe tineri să vină spre mediul de afaceri înainte de terminarea facultăţii: "să vadă ce se întâmplă acolo, să ia pulsul la cald şi totodată să îi încurajăm să îşi deschidă propriile afaceri."

Patronii îşi doresc specialişti foarte bine pregătiţi

Pe lângă voluntariat şi practică, patronii spun că mai este nevoie de pasiune şi specializarea pe un singur domeniu.

Marius Pantiş, directorul unei firme din Oradea: "Specialistul ştie ceva şi ştie foarte bine. România are nevoie de specialişti, asta ştiu dar ştiu foarte bine, deci în primul rând aprofundează, încearcă să înveţi domeniul, nu te mulţumi cu ceea ce înveţi la şcoală."

Asociaţia Firmelor Bihorene a încheiat un parteneriat cu mai multe facultăți din Oradea, prin care studenții pot vizita liniile de producție şi pot face practică. Dacă sunt interesați tinerii au șansa să se angajeze după finalizarea studiilor.

reporter: Florina Fofiu
operator: Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri