Noul CET al Oradei, inaugurat în prezenţa ministrului Fondurilor Europene

Data actualizării: Data publicării:
vizita ministru Cristian Ghinea (5)

Cea mai mare investiţie a Oradei realizată din bani de la Uniunea Europeană a fost inaugurată astăzi în prezenţa ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Este vorba despre centrala pe gaz a oraşului, construită cu aproape 55 de milioane de euro. Ghinea a vizitat şi şantierele unde se lucrează la înlocuirea reţelelor de termoficare şi a dat ca exemplu administraţia orădeană pentru modul în care a reuşit să atragă fonduri externe.

 

"Semnalul meu este că nu trebuie să rămânem închistaţi în proceduri atunci când găsim soluţii mai bune în practică şi în viaţa de zi cu zi. Pentru reţele de termoficare este o concurenţă între Oradea şi Iaşi, care va depune primul proiectul. Eu cred că Oradea va câştiga", a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Cristian Ghinea a aflat că procesul de realizare a investiţiei în noua centrală pe gaz a Oradei nu a fost deloc uşor.

"La un moment dat a fost revizuit, a fost dublată puterea electrică a centralei şi s-a extins numărul de kilometri care au fost realizaţi din aceeaşi bani, deci creându-se o economie importantă şi sistemul fiind mult mai eficient din punct de vedere economic, pentru că într-o primă variantă proiectul rezolva doar o problemă de mediu, care a fost şi obiectivul principal", a precizat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

vizita ministru Cristian Ghinea (5)

Odată cu noua instalaţie, autorităţile locale dau asigurări că pierderile vor fi reduse semnificativ, iar orădenii vor beneficia de apă şi căldură fără sistări interminabile. În plus, problema poluării a fost rezolvată, spun edilii.

"Rezolvă câteva probleme esenţiale: în primul rând face ca zăpada în oraşul nostru să redevină de culoare albă, apoi contribuie la reducerea pierderilor foarte mari pe care acest sistem le-a avut şi continuă să le aibă", a explicat Mircea Mălan, viceprimarul municipiului Oradea.

Ministrul Fondurilor Europene a apreciat demersul autorităţilor locale orădene şi a declarat că acesta trebuie urmat şi de alte administraţii din România.
Potrivit lui Cristian Ghinea, pentru exerciţiul bugetar 2014 - 2020, Uniunea Europeană pune la bătaie nu mai puţin 13 miliarde de euro.

Reporter: Anca Deac
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...