Cel mai emoţionant moment al fost cel în care fiecare poliţist şi-a spus numele şi gradul şi apoi toţi, într-un glas, au jurat credinţă statului român.
Chestor Liviu Popa, șeful Poliției Bihor: "Oficializăm asta, dacă se poate spune, intrarea în marea noastră familie, a celor mai tineri colegi. Au trecut un examen foarte greu, un examen exigent şi cu note frumoase, vreau să-i felicit şi să le mulţumesc că şi-au ales această meserie frumoasă."
După perioada de instruire, tinerii agenți vor fi arondaţi unui coleg cu experienţă, care îi va iniţia în munca de teren. Ulterior vor ocupa posturile câştigate prin concurs.
Reporter: Anca Deac Operator: Constantin Gheorghiţă