Moment festiv pentru una dintre companiile de zbor care operează pe Aeroportul din Oradea. Aceasta a ajuns la 100 de mii de pasageri care au tranzitat aerogara orădeană, la mai puţin de un an de la primul zbor.
De altfel, pe aerogara din reşedinţa Bihorului recordurile se ţin lanţ. Traficul în aerogara din nord-vestul țării a crescut de patru ori anul trecut faţă de 2016. Adică de la aproape 42 de mii la peste 160 de mii de călători.
Recordul de trafic în acest început de an a fost atins pe 2 ianuarie când s-au înregistrat peste 1.400 de pasageri într-o singură zi.