Muzeul din gospodărie. Un bihorean a adunat mii de obiecte tradiționale, într-un muzeu unic în țară
În urmă cu trei ani, Aurel Flutur și-a dat ultima suflare. A murit împăcat, cu sufletul plin că munca lui de o viaţă îi bucură pe turiştii care îi trec pragul.
"Asta e coliba ciobanului, începând de la ceea tot ce îi trebuie lui: pentru ales untul, pentru fiert lapte, pentru mâncare, priciul pe care dormea, bitușa cu care se acoperea."
"Asta e cazanul, l-a adus bărbatul meu cu ginerele, cu tractorul, făcea foc și încălzea apă, și făcea pușcături în mină."
" O batoză manuală. Are și o istorie. Bărbatul meu a adus-o din Râmnicu Vâlcea, ceva prieteni i-au spus că este acolo o batoză manuală și e unicată."
"Ăsta e miheiu. Cu ăsta lucra în lemn, orice aveau de lucrat: făceau mese, paturi, orice aveau de lucrat făceau cu miheiu."
"O căruță țigănească. În zonă îi zice cocie. Are peste 200 de ani și e făcută cu secret."
Aproape că nu a existat gospodărie pe o rază de sute de kilometri în care Aurel Flutur să nu fi intrat. A adunat astfel peste 4.000 de obiecte.
"Am fost și eu cu el de câteva ori, în partea județului Arad", spune Traian Curta, vecin. "Îi plăcea foarte mult să adune tot și chiar când m-am dus cu el îmi spunea: uită-te să vezi, poate vezi ceva ce nu văd eu."
Tot ceea ce a strâns e păstrat cu sfințenie de soția sa
"Eu am pus un jurământ: eu nu vând nimic", spune Lucreția Flutur, proprietara Muzeului de Etnografie "Horea și Aurel Flutur".
Obiectele din ograda familiei Flutur vorbesc despre obiceiurile demult apuse.
"Acesta e un legănuț în grindă. Brâul ăsta se lega, mama îl punea după mână și când torcea sau făcea ceva. Când mișca copilul, mama îl simțea."
"Asta e lavița morții. Aici, când murea omul întâmplător, până îi pregătea coșciug, haine îl punea pe lavița asta ca să stea drept să îl poată îmbrăca."
"Scoala de altădată: asta e catedra la care stătea învățătorul sau profesorul, aici avem niște bănci foarte vechi. Ăsta e un țângalău, zice la noi, cum ar fi o sonerie. Ăsta suna când dădea pauză."
"Ăsta e ghiozdanul lui bărbatu-meu, fie iertat. Și acolo e o straiță că nu toți aveau ghiozdane. Ăsta i l-a făcut tata lui că tot ce ducea în straiță tot spărgea. Și fiind tâmplar a zis: lasă că îți fac ghiozdan să nu mai rupi tot ce duci, creion, stilou."
Obiectele unui haiduc, exponate de muzeu
Istoria răzbate într-o mică încăpere din mezanin prin câteva obiecte care i-au aparținut unuia dintre haiducii din zonă, închis vreme de 25 de ani, la Gherla, de către armata imperială. "Aici am obiectele, câte am putut să le adun de prin sat, de pe la rude, de la fata lui Haiducul Oniața. Asta are peste 200 de ani, l-a trimis la fata lui din Gherla.
În anii 80, pe cand era taximetrist in orasul Stei, Aurel Flutur a salvat un răboj agricol de la 1860, unic în Europa. Cel mai drag lucru i-a fost, însă, un vehicul din 1910, o mașină pe aburi care funcționează încă. "Locomobila asta...Ceaușescu a dat ordin să o pună la punct, să nu aibă niciun defect. Și acum e ca nouă 99%. Cu ea s-a făcut filmul Pădureanca."
Soții Flutur au început să strângă obiecte în 1968. Doar câteva au fost primite în dar, restul le-au cumpărat. Lucreția Flutur își aminteşte cum a început totul. "Și zice: Lasă-ți ceva costum pentru copii, că ai trei copii, o amintirie, că se duce portul și voi nu aveți nicio amintire. Și de acolo ne-am apucat să adunăm obiecte."
reporter: Andrea Crișan
operator: Constantin Gheorghiță
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
