Mărtișoare ca în poveşti. O artistă din Maramureș creează mărtișoare tradiţionale

Data publicării:
martisoare Maramures 030315

Martie este o lună specială pentru Ileana Horoba Danci, care își amintește cu drag de primul mărțișor făcut împreună cu bunica sa. De șapte ani, de când organizează târgul de mărtișoare în Baia Mare, artista a surprins întotdeauna cu obiecte tradiționale, o replică la kitsch-urile care au invadat piața. Anul acesta a revenit la mărţişorul simplu.

"Șnurul împletit din lână, de care se agăță acea amuletă, bănuț de aur sau argint. Eu am făcut două variante: o variantă pictată, din porțelan pictat cu aur și încă o variantă gravata cu simboluri, motive solare", povesteşte Ileana Horoba Danci.

Aceste mărţişoare semnifică prosperitate și bunăstare, spun etnologii. De altfel tot ei ne sfătuiesc să renunțăm la mărțișoarele cu însemne bizare.

"Acestea nu au nicio semnificație. Eu zic că ar trebui să renunțăm la aceste forme, să revenim la formele cu sens pentru că noi, cei de etnologie milităm pentru o trăire într-o lume cu sens", este de părere Delia Suiogan, etnolog.

Creaţiile artistei au atras o mulţime de clienţi, interesaţi de obiectele tradiţionale.

"Aș prefera să-i ofer soției mele, de exemplu, sau mamei mele un mărțișor de la acest târg unde se vând produse autentice, lucrate cu mâna."

"Se pune mult suflet în confecționarea lor și trebuie să ne păstrăm tradiția și valorile."

Pe lângă noua colecție de mărtișoare, Ileana Horoba Danci a adus la târg ştergare, ii sau blide de sărbătoare. La loc de cinste stă miniatura Babei Dochia îmbrăcată cu zadii (fuste-n.n.) pictate, gubă de lână sau fetru și batic. Un astfel de mărțișor de colecție costă 50 de lei.

Prețul obiectelor tradiționale cu bănuți e cuprins între 5 și 7 lei. Ele pot fi achiziționate până în 28 februarie, ultima zi a târgului din Baia Mare.

Reporter: Diana Grad
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...