MARAMUREŞ. Un vânător a fost împușcat de un jandarm

Data actualizării: Data publicării:
vanatoare

Prima zi de vânătoare oficială la mistreți s-a transformat într-o tragedie sâmbătă, în Maramureș. Un vânător, jandarm de profesie, l-a împușcat mortal, de la 50 de metri distanță, chiar pe administratorul fondului privat unde era organizată partida de vânătoare. Din primele informații reiese că vânătorul ar fi confundat victima cu un mistreț.

În loc să sărbătorească vânatul, cei aproximativ 40 de vânători care participau la deschiderea sezonului la mistreți pe fondul privat de vânătoare Râoaia, din comuna Lăpuș, sunt socați de cele întâmplate.

"- O împușcătură și gata. Erau în standuri și așteptau vânatul.
- Și cum s-a putut întâmpla?
- Nu știu, numai cel care a tras ştie… Victima, săraca, aștepta să vină vânatul. S-a trezit cu un glonţ în spate", povesteşte un martor.

Cei doi vânători, ambii cu experiență de peste 20 ani în domeniu, se aflau la o distanță de aproximativ 50 de metri unul de celălalt.

"După cum se pare s-ar fi mișcat în stand. Celălalt a văzut o mișcare, după care a efectuat un foc de armă și în urma focului l-a nimerit. Am auzit un foc și am auzit urlet, dar urletul a venit de la cel care a efectuat focul de armă. Era în stare de șoc", spune un vânător.

"L-a confundat cu un animal, cu mistreț. Cred că l-a confundat cu un mistreț", susţine alt vânător.

Potrivit martorilor, glonțul a pătruns prin omoplatul victimei și a ieșit prin zona toracică. La scurt timp, bărbatul în vârstă de 63 de ani a decedat.

"În jurul orei 11:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la decesul unui bărbat, împușcat accidental la o partidă de vânătoare ce se desfășura pe raza comunei Lăpuș", a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Cel care a tras focul de armă este cadru militar și activează în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș.

"Din nefericire, confirmăm faptul că în acel incident a fost implicat într-adevăr un cadru al instituției noastre, dar împrejurările în care s-a produs acel incident vor fi cercetate de către Poliție și Parchetul Militar. Unitatea noastră va sprijini instituțiile abilitate în acest caz", a menţionat Vasile Radu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Maramureș.

Pe numele jandarmului, în vârstă de 46 ani, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Cazul va fi preluat de Parchetul Militar Cluj.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”