MARAMUREŞ. Conflict între primărie și Biserică din cauza unui centru de agrement

Data publicării:
moisei

O investiție de 5 milioane de euro, din fonduri de la Guvern, este vehement contestată de starețul unei mănăstiri. Se întâmplă în Moisei, județul Maramureș, unde primăria vrea să construiască un centru de agrement. Însă preoții de acolo nici nu vor să audă de bazinul de înot prevăzut în proiect, pentru că nu ar fi normal ca oamenii să vină, în costum de baie lângă biserică.

Aşezată la poalele muntelui Pietrosul Rodnei, Mănăstirea Moisei este una dintre cele mai frumoase din Maramureș, loc de pelerinaj pentru zeci de mii de credincioși. La nici 300 de metri de gardul mănăstirii, Primăria Moisei vrea acum să dezvolte un centru de agrement, pe locul unei foste unități militare.

După ce a obţinut terenul prin hotărâre de Guvern, primarul din Moisei vrea să construiască acolo o bază de agrement cu un bazin de înot, mai multe terenuri de sport și ateliere pentru meșterii populari din zonă.

"E o hotărâre de Guvern prin care ni-l trece în administrarea primăriei, dar cu condiția să facem o bază de agrement, turism și sport. Dacă nu se realizează proiectul ăsta, în 5 ani de zile terenul trece înapoi în proprietatea Armatei", atrage atenţia Toader Ștețcu, primarul comunei Moisei.

Opoziţia a venit de unde nu se aştepta: de la Mănăstirea Moisei. Starețul lăcașului se teme ca bazinul de înot, mai ales, ar atrage turiști la plaja. Ierarhul s-a plâns și la Ministerul Culturii și Cultelor.

"Părintele stareț de acolo, și nu cred că este neîntemeiat, nu agreează acest lucru pentru că astfel se poate întina ceea ce înseamnă lucru sacramental. Există o anumită ținută, în limitele decenței, care trebuie să fie în jurul Mănăstirii, ori așa ceva nu ar fi potrivit", consideră Cristian Ștefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

Localnicii din Moisei s-au împărțit. Unii ar vrea bază de agrement, alții văd piedici de natură religioasă.

"- Dvs. v-ar plăcea această bază de agrement?
- Da.
- De ce?
- De ce? Trebuie făcută, trebuie făcută."

"- Nu e bine.
- De ce?
- Păi așa, la plajă în fundul gol și colo rugăciune?! Treaba lor, facă ce-or știi, dar nu-i frumos."

"Să fie gardul mănăstirii și dincolo oameni la plajă… nu-i prea…ar fi foarte bine, dacă s-ar afla în altă parte."

"Să fie îngrădit, să fie gard de protecție, să nu se vadă… cred că ar fi bine."

Călugării de la Moisei nu vor fi expuşi priveliştii turiştilor în ţinute lejere, susţine primarul comunei, care dă asigurări că baza de agrement va fi împrejmuită cu un gard de 2 metri.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...