MARAMUREŞ. Accident provocat de mistreți

Data publicării:
accident mistreti

Doi barbați din Satu Mare au fost la un pas de moarte după ce o turmă de porci mistreți a tăiat calea mașinii de teren în care se aflau. S-a întâmplat în noaptea de marţi spre miercuri în Maramureș, pe drumul național 1C, care leagă Baia Mare de Satu Mare. În urma impactului cu animalele sălbatice, mașina de teren a intrat pe constrasens, a acroșat frontal un camion și apoi s-a oprit într-un copac.

Apelul la 112 care a anunțat accidentul a fost făcut imediat după miezul nopții.

"Un autoturism înmatriculat în județul Satu Mare se deplasa pe DN1C dinspre Baia Mare înspre Seini, iar între localitățile Cicârlău și Ilba conducatorul acestuia a pătruns pe contrasens intrand în coliziune frontală cu o autoutilitară înmatriculată în Polonia", a declarat comisarul Florin Goth, de la Serviciul Rutier Maramureș.

În urma impactului, mașina de teren a fost proiectată într-un copac de la marginea drumului, iar pentru scoaterea celor doi pasageri de 32, respectiv 40 de ani, a fost nevoie de intervenția serviciului de Descarcerare.

"Este posibil ca una dintre cauzele acestui eveniment rutier să fie apariţia pe carosabil a unui animal", spun poliţiştii. Iar unul dintre şoferii ajunşi printre primii la locul accidentului, confirmă: "Din câte am înțeles de la șoferul de TIR polonez, că practic el a fost implicat direct, erau între 6 și 10 mistreți. Au ieșit în fața lui și mașina de teren a încercat să evite, a ajuns pe contrasens și… în copac."

Două echipaje SMURD și unul de la Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș au ajuns în scurt timp la locul accidentului pentru a acorda ajutor răniților.

Misiunea polițiștilor a fost îngreunată întrucât șoferul autoutilitarei înmatriculată în Polonia nu a putut explica ce s-a întâmplat.

Șoferul camionului a fost testat cu aparatul etilotest care a relevat faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Cei doi pasageri din mașina de teren au fost transportați la Spitalul Județean "Dr. Constantin Opriș" din Baia Mare pentru îngrijiri medicale.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...