Managerul Ambulanţei Bihor, demis prin ordin al ministrului Sănătăţii

Data publicării:
Gheorghe_Pintea

Gheorghe Pintea, managerul Ambulanţei Bihor, a fost demis printr-un ordin al ministrului Sănătăţii, Florian Bodog. Locul acestuia va fi luat de medicul Liciniu Venter, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Gheorghe_Pintea
sursă foto: ebihoreanul

Gheorghe Pintea a fost înştiinţat oficial astăzi despre demiterea sa. Ordinul ministrului Bodog intră în vigoare de joi.

Într-o declaraţie pentru Digi24 Oradea, Pintea consideră că schimbarea lui este o chestiune politică. În opinia sa, totul i se trage de la un control intern pe care l-a cerut pentru a verifica pontajele angajaţilor.

Gheorghe Pintea a fost manager al Ambulanţei Bihor din mai 2015.

Ştire în curs de actualizare.

Redactor: Bogdan Băcilă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri