Mai multe târguri de locuri de muncă au loc în Bihor. Primul, la Oradea

Data publicării:
targ joburi

30 de angajatori s-au prezentat la târg cu o ofertă diversificată. Au fost căutaţi de la muncitori necalificaţi, lucrători comerciali ori montatori subansamble, până la contabili, reprezentanţi vânzări, ingineri şi manageri.

"Am fost de mai multe ori la târg, dar nu am găsit în domeniul meu, ca asistentă de farmacie."

"Aş dori şi în domeniul ingineriei, numai că se cere experienţă şi nu am, acum am terminat facultatea."

"Noi încercăm să găsim forţa de muncă din judeţul Bihor atât de necesară marilor angajatori şi, chiar dacă este începutul verii, am organizat acest eveniment în ideea de-a porni luna iunie cu un slogan "A fi luna forţei de muncă în Bihor", spune Mihai Dacin, organizator al târgului.

În schimbul unui job bine plătit şi al siguranţei locului de muncă, angajatorii au cerut seriozitate.

"Oferim formare profesională, deci nu pretindem neapărat ca persoana respectivă să fie cu experienţă, angajăm foarte mulţi tineri, deci oferim posibilitatea de realizare profesională şi materială pe termen lung, începând cu instruire profesională", explică Mihai Binşelan, administrator de firmă.

"Clienţii noştri ne cer, de cele mai multe ori, experienţă pe un post similar, sigur, depinde de ce loc de muncă vorbim. E foarte importantă limba engleză, aceasta este o cerinţă generală, o altă limbă este foarte binevenită - şi partea de operare la calculator", explică Anamaria Mesaroş, consultant HR RoMarketing.

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul AJOFM Bihor.

"Şi noi organizăm în continuare bursele noastre. Dar ele au un anumit calendar şi sunt limitate ca şi număr şi piaţa vizibil solicită mai multe evenimente de acest tip", susţine Csaba Bekesi, directorul AJOFM Bihor.

Evenimente similare vor avea loc, în zilele următoare, în Salonta, Aleşd, Marghita şi Beiuş.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Georgescu, pus la pământ de un apropiat! Este cumplit ce făcea în tinereţe: 'Frustrat şi ne punea...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori, în trei zile...
Pro FM
Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”
Film Now
Ce avere a reușit să strângă Sharon Stone. Celebra actriță a vorbit despre investițiile inteligente pe care...
Adevarul
Sociolog, despre șansele candidatului surpriză care l-ar putea înlocui pe Georgescu: „Nu este din același...
Newsweek
Casele de Pensii, obligate să dea sute de lei în plus pensionarilor cu grupe și condiții grele. Cum?
Digi FM
Pierce Brosnan: Următorul James Bond trebuie să fie britanic
Digi World
Secretul unui intestin fericit și al unei minți echilibrate. Fructele care pot scădea semnificativ riscul de...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Prietenii lui Gene Hackman rup tăcerea după moartea actorului: „Ar fi murit de mult dacă nu era Betsy”
UTV
Dorian Popa și-a oficializat relația cu noua iubită pe rețelele de socializare