Mai multe ore de sport în şcoală

Data publicării:
educatie 20fizica-49042

 Ministerul vrea să introducă în programa școlară patru ore de educație fizică săptămânal, față de o oră sau maximum două câte sunt în prezent. Cei mai încântați sunt elevii din gimnaziu, care abia așteaptă orele de sport. Coralia Ursuț - profesoară de educație fizică la Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Oradea "Mană cerească, bine venite ar fi cele patru ore de educație fizică. Mult mai sănătoasă, mult mai activă, mai atentă, dezvoltați fizic și psihic în același timp." De acelaşi regim vor avea parte şi liceeni, însă aceştia strâmbă din nas când aud de cele două "antrenamente" săptămânale. "Dacă am practica un sport sau am merge la bazinul olimpic ar fi ok dar nu așa că orele normale nu îmi plac." declară o elevă de liceu. Claudiu Mihuț -reporter Digi24 Oradea "Cele patru ore de educație fizică vor fi introduse treptat în funcție de numărul de săli, terenuri și profesori pe care școala îl deține. măsura îi bucură cel mai mult pe părinți care speră că astfel copiii vor prinde dragul unui sport pe care să îl practice de ce nu la nivel de performanță în detrimentul calculatorului." Orele de educație fizică vor fi grupate două câte două pentru că, potrivit ministerului, o oră de sport durează, de fapt, doar 25 de minute. Asta pentru că elevul se îmbracă cu echipamentul sportiv, profesorul face prezența, copilul se încălzește și abia apoi începe exercițiile fizice. Practic, cu noul sistem grupat, ora de sport ar dura aproximativ 70 de minute din cele o sută alocate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...