Lungul drum al adeverinţelor spre elevi

Data publicării:
adeverinte bac elevi 170715

Decizia de suspendare a efectelor proceselor-verbale de eliminare din examen a celor 12 elevi a fost transmisă vineri Inspectoratului Şcolar Bihor.

"Tribunalul Bihor a şi eliberat conform legii copia minutelor astfel încât, o dată puse la dispoziţia inspectoratului, ei trebuie să le aducă la executare de îndată", a precizat Carmen Domocoş, preşedinta Tribunalului Bihor.

"Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a luat măsuri în vederea punerii în executare a acestor sentinţe pronunţate de Tribunalul Bihor şi se vor elibera adeverinţele de promovare a examenului naţional de Bacalaureat", a declarat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor.

Dar această operaţiune nu este atât de simplă pe cât pare. Adeverințele trebuie eliberate de unităţile şcolare unde au absolvit cei 12 elevi, dar numai după efectuarea unei modificări în aplicaţia folosită la Bacalaureat, în aşa fel încât notele să fie afişate.

"Noi așteptăm deblocarea aplicației Inspectoratului Școlar Județean, adică afișarea notei la cei 12 candidați, 7 de la noi, 5 de la Avram Iancu pentru a le putea elibera adeverința necesară, care ține de locul de diplomă pentru a se înscrie la învățământul superior", a spus Ioan Mateiaș, directorul Colegiului Tehnic "Unirea" din Ștei.

În aceste adeverinţe se menţionează că au fost emise ca urmare a deciziei unei instanţe. Abia după ce sunt semnate de Inspectoratul Şcolar, pot fi ridicate de cei 12 elevi. Însă, dacă hotărârea Tribunalului Bihor este desfinţată în urma unui recurs, procesele verbale de eliminare îşi produc efectele, iar liceenii vor fi excluşi de la facultatea la care s-au înscris.

Situaţia a fost comentată de fostul ministru al Învăţământului, Ecaterina Andronescu: "Dacă aş fi ministrul Educaţiei în acest moment, aş cere un punct de vedere juridic chiar de la Ministerul Justiţiei, în aşa fel încât interpretarea să fie foarte corectă şi să nu-i afecteze în nici un fel pe elevii, absolvenţi de liceu implicaţi în acest incident."

Pentru că Inspectoratul Şcolar Bihor nu a fost reprezentat de un jurist în procesul intentat de cei 12 elevi din Ştei, Gabriel Ispas, consilierul ministrului Educației, a declarat că şeful instituţiei, Nicolae Avram, ar trebui să-şi dea demisia.

Reporteri: Gabriel Bonaciu, Bogdan Costea
Operatori: Robert Rezmuves, Tiberiu Catrişcău
Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine s-ar putea pensiona la 60 de ani? Proiectul care ar aduce multă fericire pentru aceşti angajaţi
Digi FM
Klaus Iohannis, filmat când mătura trotuarul din faţa casei sale din Sibiu. Imaginile sunt virale: „Nu mai...
Pro FM
Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri imposibile, în pantaloni super scurți și...
Film Now
Iubirile lui Renée Zellweger. A fost căsătorită doar patru luni. „Bridget Jones” împlineşte 56 de ani
Adevarul
A slăbit 90 kg în 8 luni fără înfometare. Secretul unui chef Michelin e mai simplu decât crezi
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Ce documente trebuie depuse pentru un ajutor de 1.700 lei la pensie?
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie. Adolescenta are o legătură...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”