Lucrări oprite parţial pe Aeroportul din Oradea. Inspectorii în construcţii au descoperit probleme în proiect şi în execuţie

Data publicării:
lucrari aeroport 070415

La începutul acestei luni, angajaţii Inspectoratului de Stat in Construcții au verificat şantierul deschis pe aeroportul din Oradea. Cu această ocazie au fost descoperite mai multe probleme referitoare la proiectarea şi execuţia lucrărilor la pista aerogării. Specialiştii au stabilit că lipsesc planşe referitoare la platforma de îmbarcare şi au apărut neconcordanţe între măsurătorile menţionate în documentaţie şi cele din teren.

"Au fost constatate o serie de neconformități și deficiențe atât din punct de vedere a proiectării cât și execuției. Astfel s-a constatat că nu există planșe care să prevadă dispunerea drenurilor transversale la platforma de îmbarcare-debarcare, care ar fi trebuit a fi executate înaintea așternerii straturilor rutiere." - răspunsul Inspectoratului de Stat în Construcții pentru Digi24 Oradea

"Deși am luat legătura cu conducerea aeroportului din Oradea, aceasta nu a dorit să facă nici un fel de precizare cu privire la consecințele pe care le va avea controlul efectuat de către reprezentanții inspectoratului de stat în construcții asupra lucrărilor care ar trebui realizate în zonă", a precizat Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

Surse neoficiale spun însă că acolo unde pista veche a fost spartă și înlocuită cu una nouă, şantierul a fost oprit. Inspectorii în construcții au dispus expertizarea lucrărilor executate și completarea proiectului tehnic până la finalul acestei luni. Problemele constatate ar putea duce la întârzierea lucrărilor, care ar trebui terminate în cursul acestui an. Nerespectarea termenului poate duce la penalizarea constructorului cu 50 de mii de euro.

Deocamdată, pe aeroportul din Oradea nu aterizează şi nu decolează niciun avion comercial. Din 22 aprilie, aerogara va fi închisă complet timp de 59 de zile, timp în care pista va fi în întregime refăcută. Operatorii de turism spun însă că abia spre final de an traficul aerian va fi reluat.

"Doar în finalul acestui an se pot face rezervări pentru curse cu plecare din Oradea. Afectează acei oameni de afaceri care nu-și mai pot face rezervările și întâlnirile în București; nu mai poți merge de pe o zi pe alta trebuie să te direcționezi spre alte aeroporturi", spune Dana Lucian, directorul unei agenții de turism.

Lucrările pe aeroportul din Oradea au început în octombrie 2014 şi costă 19 milioane de euro.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”