Liga 2 | Luceafărul Oradea, victorie la scor de neprezentare cu Metaloglobus

Data actualizării: Data publicării:
luceafarul metaloglobus (1)
foto: Niki Mihalcea

Victorie clară a Luceafărul Oradea, 3-0, în disputa cu Metaloglobus București, într-un meci ce a contat pentru etapa a XVI-a a ligii secunde. După o primă repriză cu ocazii de poartă și de o parte și de alta, golurile au venit în repriza secundă. Cele trei reușite ale grupării bihorene au fost semnate de Paraschiv, Dulca și Opriș, în minutele 63, 73 și 89.

“Am făcut cel mai bun joc din acest tur de campionat. Vreau să-i felicit pe băieți pentru dăruire și devotament. A fost un joc foarte important în economia clasamentului. Eram conștienți că dacă pierdem punct, sau puncte, este foarte greu ca să ieșim din acea zonă. Au dat dovadă de caracter, de spirit de echipă, iar eu spun că victoria echipei noastre este pe deplin meritată”, a declarat Cristian Lupuț, antrenorul Luceafărului Oradea.

Meciul de la Sînmartin a debutat într-o notă de echilibru, dar cu Luceafărul foarte aproape să deschidă scorul. Țâră în minutul 1, urmat de Paraschiv în minutul imediat următor au ratat două bune oportunități.

Metaloglobus a ripostat în minutul 18, când Valentin Andrei a trimis în bară. Nici Țâră nu a fost mai norocos, în minutul 39.

Repriza a doua a început cu formația oaspete la timonă, însă elanul acesteia a fost tăiat de reușita lui Paraschiv, din minutul 63. Zece minute mai târziu, Alex Dulca s-a distrat cu apărarea adversă și a majorat scorul. Luceafărul a continuat să atace și în minutul 89, fundașul Opriș a stabilit scorul final.

“Sunt îngrijorat, pentru că am fost multe faze în care pur și simplu jucătorii Luceafărului reușeau să treacă de trei, patru apărători de ai mei. Adică am fost prea lejeri pe faza de apărare”, consideră Cristian Popovici, antrenorul echipei Metaloglobus București.

Succesul de sâmbătă este un adevărat balon de oxigen pentru Luceafărul care s-a distanțat astfel la patru puncte de locurile retrogradabile. În etapa următoare, formația orădeană va evolua pe terenul celor de la Farul Constanța.

Reporter: Nicolae Mihalcea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”