Luceafărul Oradea se pregăteşte să dea piept, pentru al doilea meci consecutiv, cu liderul ligii secunde. După ce a reuşit să o detroneze pe Academica Clinceni din fruntea clasamentului, gruparea antrenată de Cristian Lupuţ vrea să repete isprava şi în compania Sportului din Snagov.
„Eu sper mult de la acest joc. Am încercat să eliminăm greşelile care s-au făcut şi la meciul cu FC Argeş. Eu sper din tot sufletul ca mâine să fie o victorie", a declarat Cristian Lupuţ, antrenorul Luceafărului Oradea
Cele două adversare de sâmbătă sunt despărţite de 15 puncte, dar şi de 16 locuri. În ciuda acestor diferenţe, Luceafărul speră la cele trei puncte care să o ajute să evadeze din zona locurilor retrogradabile. Formaţia bihoreană nu va putea alinia cel mai bun 11, pentru că Andrei Tânc şi Alex Dulca sunt în continuare accidentaţi.
"Sper ca jucătorii noştri să se autodepăşească, la fel cum au făcut-o şi la meciul cu Clinceni, iar diferenţa aceasta de puncte nu înseamnă că e o diferenţă de valoare de echipa noastră şi faţă de echipa Snagovului. Eu am încredere în aceşti băieţi, ştiu că sunt jucători cu o certă valoare", a spus Cristian Lupuţ.
Partida de sâmbătă, dintre Luceafărul şi Sportul Snagov contează pentru etapa a X-a şi este găzduită de stadionul din Sînmartin, de la ora 11.
În primele jocuri ale rundei, FC Argeş a învins Petrolul cu 3-0, în vreme ce Baloteşti a pierdut acasă, disputa cu Academica Clinceni, scor 1-3.
Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Ticu Gheorghiţă