Italian căutat pentru implicare într-un grup mafiot, prins în Oradea
Data actualizării: Data publicării:
Un cetăţean italian, căutat pentru implicare într-un grup de tip mafiot care se ocupă de asasinate, trafic de stupefiante, vătămare corporală gravă în scop de intimidare, a fost prins de polițiștii bihoreni. Bărbatul a fost identificat în Oradea la câteva ore după ce oamenii legii din oraș au primit informația că era căutat de autoritățile din Peninsulă.
Salvatore Aprigliano, de 35 de ani, a fost descoperit de polițiștii Compartimentului Urmăriri din Poliția Bihor într-un apartament din Oradea, unde locuia în chirie alături de alți conaționali. El era vizat într-o anchetă a carabinierilor italieni, care au declanșat luni o acțiune împotriva unei grupări din localitatea Roccabernarda.
Denumită Trigarium, acțiunea a pornit de la o crimă și o tentativă de omor petrecute acum patru ani. Membrii grupării care acționa în orașul italian sunt acuzați de o serie de infracțiuni de tip mafiot - de la crime, transport de arme și furt până la abuz în serviciu și ucidere a animalelor. Carabinierii spun că infractorii au ajuns să ucidă animalele localnicilor ori culturile acestora, creând altfel o stare de frică cu scopul de a controla puținele resurse economice ale zonei.
În urma descinderilor de luni au fost reținute 11 persoane, iar bărbatul prins la Oradea a fost dat în urmãrire internațională. Salvatore Aprigliano a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele sãu o ordonanțã de reținere pentru 24 de ore.
Aflat în arestul Poliției Bihor, italianul va fi prezentat azi în fața unui complet al Curții de Apel Oradea, pentru confirmarea mandatului european de arestare.