Incendiu violent în Satu Mare. Patru ore s-au luptat pompierii cu focul care a cuprins trei clădiri

Data actualizării: Data publicării:
incendiu Satu Mare noaptea 161018 (6)

Un violent incendiu a izbucnit, puţin după miezul nopţii trecute, în localitatea Sătmărel, din judeţul Satu Mare. Două anexe ale unei gospodării şi o casă învecinată au fost cuprinse de foc, iar pompierii au avut nevoie de patru ore ca să stingă flăcările.

incendiu Satu Mare noaptea 161018 (6)
incendiu Satu Mare noaptea 161018 (6)

foto: ISU Satu Mare

Imediat ce au fost anunţaţi, 15 subofiţeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au plecat spre locul incendiului cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

„La momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la două anexe gospodărești, flăcările ajungând și la o casă de locuit învecinată. După ce s-au asigurat că nu există persoane sau animale surprinse în interior, pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului având nevoie de aproximativ patru ore pentru stingerea tuturor focarelor”, a transmis maiorul Adriana Pop, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.

Focul a distrus cele două anexe, materialele combustibile din interior şi mobilierul din bucătăria și sufrageria casei la care s-a propagat incendiul. Au mai fost afectate de incendiu aparatură electronică și electrocasnică, geamuri, uși, pereți și două tavane.

Primele indicii din cadrul anchetei au arătat că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs într-una dintre anexe.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată apartamentul în care va locui Klaus Iohannis în Bucureşti? Marcel Ciolacu, dezvăluire neaşteptată
Digi FM
Cine e soția lui Crin Antonescu și ce spune politicianul despre ea: "Are o carieră, o personalitate, are...
Pro FM
Bianca Censori și Kanye West s-au despărțit, după controversele de la premiile Grammy:„Vor depune actele de...
Film Now
Jane Seymour l-a îngrijit pe Christopher Reeve după accidentul care l-a lăsat paralizat: "Soția lui și cu...
Adevarul
Expert în securitate, despre situația din Ucraina: „O pace injustă, o pace care ne lasă vulnerabili, nu este...
Newsweek
Cum pot avea 400.000 de pensionari un venit în plus la pensie? Ministerul Muncii anunță
Digi FM
Alina Sorescu, despre programul pe care instanța l-a impus pentru fiicele ei, după divorț: "De ce? Ca să nu...
Digi World
Ce fel de cafea poți bea dacă ai arsuri la stomac sau reflux gastroesofagian
Digi Animal World
O căţeluşă care a dispărut în Ajun de Crăciun, după ce s-a speriat de petarde, a fost găsită după o lună şi...
Film Now
Ce i-a spus Naya Rivera fiului ei înainte să se înece. Fostul soț: „Mă zguduie profund gândul că a fost...
UTV
(VIDEO) Sebastian Stan și-a surprins fanii la Festivalul de Film de la Santa Barbara. Actorul a vorbit în...