Comparația cu drumurile din Ungaria, după ninsorile abundente din ultimele zile, accentuează problemele de infrastructură pe care le are România. Deși în țara vecină au căzut cantități importante de precipitații, șoselele sunt curățate și nu s-au format deloc gropi. În România, în schimb, craterele din asfalt apar încă din vama Borș, acolo unde începe practic DN1, cel mai tranzitat drum din țară. Resemnați, șoferii sunt convinși că plombări sau reparații vor fi făcute abia în vara anului viitor.
Pe o porțiune de 30 de kilometri din Vama Borș până în localitatea maghiară Berettyóújfalu, Drumul Național 42 era curățat în întregime în această dimineață. În ciuda temperaturii care a scăzut până la minus 7 grade, pe șoseaua intens circulată nu erau gheață ori zăpadă.
“În Ungaria a nins destul de consistent în ultima perioadă, dar zăpada depusă nu a afectat stratul de asfalt de pe drumurile naționale. Șoferii circulă fără probleme, astfel că nu e nevoie de reparații sau plombări”, a relatat Claudiu Mihuț, jurnalist Digi24 Oradea.
“- Nu știu cum e în România acum, dar e mai bun drumul aici, ăsta e adevărul.
- Nu sunt atâtea gropi?
- Nu”, a spus un șofer.
“- Azi dimineață era - 11 grade.
- Tot fără gropi chiar și la temperatura asta?
- Da, fără”, confirmă un alt conducător auto.
“- Situația e cu ceva mai bună decât la noi, dar fiind o șosea des practicabilă, mai există sunt și câteva gropi.
- La fel de multe ca la noi?
- Nu, nici nu se compară.”
În schimb pe Drumul Național 1, cel mai tranzitat din România, gropile încep de la primul kilometru, din Vama Borș.
“- Gropi? Gropi sunt destul de multe.
- Mai multe acum, după îngheț?
- Cam tot așa e mereu. Aceleași cu care v-ați obișnuit”, spune un șofer.
“- Plătești o rovinietă și pe nimeni nu interesează.
- Gropi multe?
- Da, sigur, mai ales că acum a venit înghețul și gropile se fac.”
Șoferii sunt convinși că situația nu va fi remediată prea curând.
Porțiunea dintre Oradea și Borș a Drumului Național 1 este afectată și de sutele de camioane care așteaptă în coloană pe prima bandă, în fiecare weekend, pentru a traversa granița în Ungaria.
Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Norbert Hegedus