HANDBAL FEMININ. Minaur câştigă la Oradea: 31-20 cu CSM CSU Oradea

Data publicării:
sport handbal fete minaur

Handbalistele de la CSM CSU Oradea au sperat, duminică, la un rezultat pozitiv în compania urmaşelor campioanelor de la HCM Baia Mare. Însă, cu Cetăţeanu şi Rudics în componenţă, maramureşencele au plecat cu toate punctele de la Oradea, unde au câştigat cu 30-21.

„Ele sunt de opt ani împreună am înţeles, joacă în campionatul naţional de mici. Dar eu sunt mulţumită că, totuşi, a fost un meci bun", spune Doina Ardelean, antrenoarea CSM CSU Oradea.

Orădencele au fost la un pas să câştige prima repriză după ce au condus la un moment dat la o diferenţă de trei goluri. Dornice să readucă Baia Mare în primul eşalon, tinererele jucătoare ale Minaurului şi-au revenit repede şi au mărit cadenţa în repriza a doua cadenţa.

„Am făcut tot ce am putut. Probabil acesta este nivelul în municipiul Oradea al handbalului. Oricum, handbalul nu se crează, sau o echipă de handbal de acest nivel, nu se crează nici într-un an, nici într-un doi. Dacă puţin intrăm în istoria celor de la Baia Mare, ei au de ani de zile, de zeci de ani, de la copii şi bine organizat, nu face un singur om", spune antrenoarea CSM CSU Oradea.

Cele mai bune marcatoare ale Oradei au fost Motogna şi Munteanu, ambele cu câte 6 goluri reuşite. Băimăreanca Zegrean, cu 9 goluri, a fost cea mai prolifică jucătoare a partidei.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
shoturi alcool
Cinci turiști au murit în Laos, după ce băut „shot-uri” primite gratuit. Avertisment printre călători, în...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...