HANDBAL. CSM Oradea, pregătită de reunire

Data publicării:
sport handbal

Vacanţa se apropie de sfârşit pentru handbaliştii de la CSM Oradea. După un nou sezon bun care i-a plasat pe locul doi în Divizia A, gruparea antrenată de Sebastian Tudor va susține pe 1 august primul antrenament pentru noua ediție de campionat.

Lotul este aproape definitivat, spune antrenorul Sebastian Tudor.

"Vom încerca să mergem cu cât mai mulți jucători autohtoni, având deja în echipă șase orădeni. Pe lângă aceștia, vom mai aduce alți trei juniori de la clubul Alpha Oradea, cu care sper să avem de altfel o colaborare pentru ceea ce urmează.”

Obișnuită cu podiumul în ultimele șapte sezoane, timp în care a promovat de două ori în Liga națională, CSM Oradea își propune și pentru noul sezon o clasare cât mai bună. Însă principalul obiectiv îl va reprezenta promovarea tinerilor jucători.

"Ne propunem să facem o figură cât mai frumoasă. Tinerețea lotului și dorința de afirmare a jucătorilor vor fi și anul acesta principala armă a echipei. Sper ca într-un timp relativ scurt să punem la punct și o bază la nivel juvenil la care își vor aduce aportul și doi dintre actualii jucători orădeni, Devid Munea și Cosmin Liberț", a mai declarat Sebastian Tudor.

Chiar dacă a rămas în liga secundă, Oradea a continuat să ofere jucători echipelor din liga națională. Georgel Haiduc a fost acontat de nou promovata Minuar Baia Mare.

Redactor: Nicolae Mihalcea
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...