Debut de retur cu victorie pentru CSM Oradea, care s-a impus aseară, în faţa liderului HC Szekej Odorhei, cu 28-27. Succesul din derbiul grupei D a readus formaţia orădeană pe prima poziţie a seriei, cu două puncte avans.
„Ne aşteptam la un meci foarte greu cu liderul clasamentului. Odorheiul e o echipă foarte bine pregătită şi aşezată în teren, dar acasă până la urmă s-a dovedit că suntem de neînvins", a declarat Bogdan Cîrghea, jucător al CSM Oradea.
Începutul de joc a aparţinut oaspeţilor care s-au desprins în primele minute la 3-0. CSM a recuperat până în minutul 10, când a trecut pentru prima dată la conducere. Echilibrul s-a menţinut până la pauză, astfel că echipele au intrat la cabine la egalitate, 16-16.
În partea a doua, Oradea şi-a impus ritmul şi părea să se îndrepte spre o victorie lejeră. Cu şapte goluri avans, gazdele s-au relaxat în ultimele cinci minute şi au jucat pentru spectacol. Acest lucru a fost la un pas să le coste.
„Am avut nişte greşeli în atac, care nu erau permise. Au fost greşeli individuale, ratări de la semicerc, care într-adevăr ne-au dus la un final foarte strâns, să fim cu inima în gât. Dar, până la urmă mă bucur foarte mult pentru victorie", a spus George Tăutu, antrenorul CSM Oradea.
Cei mai buni marcatori ai formaţiei orădene au fost Liberţ şi Cîrghea, ambii cu câte şapte goluri. În prima deplasare din an, CSM Oradea va evolua etapa viitoare la Minaur 2 Baia Mare.
Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi