Grindină cât oul de găină, lângă Oradea. Bucăţile de gheaţă au distrus case, sere și mașini

Data publicării:
grindina

Acoperișurile a zeci de case din comuna bihoreană Borș au fost afectate de furtuna ce a lovit așezarea puțin după ora 4.

"Cred că vreo 100 de țigle s-au găurit s-au spart! De azi dimineață tot schimbăm pe ele grindina a fost așa mare ca oul de găină."

Bucățile mari de gheață, dintre care unele cântăreau chiar și 200 de grame, au provocat daune și clădirii în care se află grădinița din satul Santăul Mare.

"A fost grindină în două valuri, foarte mare - cât oul de găină. A fost la Santăul Mare, unde avem pagube destul de serioase: țigle sparte și acoperișuri distruse. Dacă nu există asigurare, atunci practic primăria nu poate să ajute acești cetățeni", a declarat Geza Batori, primarul comunei Borș.

Grindina de dimensiuni foarte mari a făcut prăpăd și printre serele din zonă.

"Eram treaz, că am observat că pică ceva, dar nu am crezut că așa ceva era ca pumnul. În folie intră așa mâna", spune Mile Sigismund, cultivator.

Bucățile de gheață au avariat caroseria mașinilor și au spart mai multe parbrize. Cei care au avut vii, porumb ori floarea soarelui au toate culturile distruse. 

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...