Glicemia, testată gratuit timp de o săptămână în Oradea

Data publicării:
glicemie 131113

Ion Vereş are 64 de ani şi a fost diagnosticat cu diabet de tip II în urmă cu doi ani. Nu are glucometru acasă şi îşi măsoară rar glicemia.

Când mă duc la medicul de familie, de obicei când am o problemă, dar numai pentru glicemie mai rar, cam o dată pe lună. Dacă fac tratamentul nu am probleme."

În aceeaşi situaţie sunt mii de bihoreni care, deşi suferă de diabet, se testează doar ocazional.

În această săptămână la centrul de diabet orice persoană poate solicita testarea gratuită a glicemiei. "Este săptămâna în care le facem glicemiile, gratuit. Îi aşteptăm şi pe diabetici şi pe nediabetici. Mulţi se vor descoperi cu diabet în perioada asta", spune Daniela Mureşan, asistent medical în cadrul Centrului de Diabet din Oradea.

Analiza este importantă pentru că în ţara noastră nu există un screening profilactic care să ducă la identificarea din timp a bolii.

Dr. Amorin Popa, şef Centru de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Oradea: "De obicei, cel puţin după doi-trei ani de la debut identificăm aceşti bolnavi, pentru că manifestările clinice şi glicemia bazală apare cam la doi-trei ani de la creşterea glicemiei după mâncare."

În Bihor sunt peste 30 de mii de bolnavi de diabet, număr care trimite judeţul pe locul doi în ţară din acest punct de vedere.

reporter: Andrea Crişan
operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...