Gheorghiţă Geolgău, fost preşedinte CSU Craiova: „Peste tot sunt probleme legate de partea financiară, legate de legislaţia sportivă care este încă ambiguă. Încearcă Ministerul Sportului să clarifice, să vină cu nişte amendamente în favoarea colabării dintre cluburi şi autorităţile locale."
Fost preşedinte la Craiova şi FC Olt, Geolgău nu caută vinovaţi pentru situaţia creată, ci soluţii de redresare. Este convins că în momentul de faţă, parteneriatele publice private sunt singurele care pot ţine echipele pe linia de plutire.
„În provincie, dacă nu îşi vor da mâna cluburile de fotbal şi autorităţile locale, nu vor putea să facă performanţă. Este greu din punct de vedere financiar să găseşti pe cineva care să bage un milion de euro sau mai mult."
Ex-internaţionalul român a fost prezent, miercuri, la victoria pe care adversarul de sâmbătă al Bihorului, FCM Baia Mare a obţinut-o în faţa celor de la Voluntari.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Bogdan Băcilă