Furtuna a făcut pagube în vestul țării

Data publicării:
trasnet

Nici canalizarea oraşului nu a mai făcut faţă. Vântul a suflat cu putere astfel că a doborât panourile de fier din parcarea din Strada Independenţei şi a clătinat mai mulţi stâlpi de curent.

Furtuna a dat peste cap şi circulaţia tramvaielor, iar călătorii surprinşi de ploaie au fost nevoiţi să aştepte în staţii. 

Trăznetele au lovit aseară și o șură din satul Homorod și un stâlp de electricitate de lângă o cabană din satul Apa, din județul Satu Mare. Firele au căzut peste construcție și au provocat un incendiu, care a fost stins apoi de pompieri. Pagubele au fost în primul caz de 80 de mii de lei, iar în ceea ce privește cabana - 7 mii de lei.

Mai grav a fost incendiul de la fabrica de jucării din localitatea Petin, aflată la doar 9 kilometri distanță de municipiul Satu Mare. Aseară, în jurul orei 21, un trăznet a lovit atelierul și focul a cuprins clădirea. Din fericire, nu s-au inregistrat victime, dar prejudiciul depășește 500 de mii de lei.

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri