FOTO. Două incendii au afectat aceeaşi pădure, două zile la rând

Data actualizării: Data publicării:
incendiu litiera de padure (10)
foto: ISU Crişana

O pădure din judeţul Bihor a fost afectată, la sfârşitul săptămânii trecute, de două incendii. Unul dintre ele s-a produs sâmbătă după-amiaza, iar cel de-al doilea a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, la câţiva kilometri depărtare.

foto: ISU Crişana
foto: ISU Crişana

Sâmbătă, 28 aprilie, în jurul orei 16:40, pompierii din oraşul Aleșd au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pădure de foioase din localitatea Munteni. Focul a cuprins o suprafaţă de patru hectare de litieră.

Câteva zeci de ore mai târziu, puţin după miezul nopţii de duminică spre luni, aceiaşi au intervenit pentru stingerea incendiu care a izbucnit în aceeași pădure, la o distanță de aproximativ 5 kilometri față de locul afectat cu o zi în urmă.

„Timp de aproximativ șapte ore, pompierii militari au acţionat cu mijloace de primă intervenţie (bătătoare, lopeţi de cauciuc, vermorele cu apă și alte mijloace specifice unor astfel de intervenții) pentru stingerea focarelor de incendiu, operaţiunea fiind deosebit de dificilă din cauza configurației terenului (pante abrupte, teren accidentat), vizibilității reduse și a lipsei surselor de apă”, a transmis maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

În cel de-al doilea incendiu au ars aproximativ 50 de hectare vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș.

Alte 15 hectare de litieră de pădure au fost afectate de focul care a cuprins o pădure de pe raza localităţii Ponoară, comuna Bratca.

Editor web: Adrian Laboş
Foto: ISU Crişana

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri