Oaspeţii au fost şi ei aproape de-a înscrie, însă Dorin Mihuţ a avut o intervenţie pe final de meci ce a menţinut tabela neschimbată.
„Încă suntem în perioada de căutări în care joacă tot lotul. Încercăm să dăm minute tuturor celor din întregul lot, ca să ne putem face o idee şi încet, încet să ne cristalizăm un prim 11 şi un prim 18", susţine Alexandru Pelici, antrenorul FC Bihor.
Deloc îngrijorat pentru faptul că echipa sa nu a reuşit să înscrie în poarta bănăţenilor, Alexandru Pelici pare să fie concentrat pentru jocurile test ce urmează, în care FC Bihor va întâlni două dintre colegele de serie, echipe cu pretenţii la primele locuri ale seriei.
„Vor urma două teste bune pentru noi cu o echipă foarte bună a seriei, o echipă care se va bate pentru primele locuri, Olimpia Satu Mare, sâmbătă şi miercuri, tur-retur. După acele două jocuri ne vom da seama ce va însemna campionatul care bate la uşă pentru noi."
Primul duel amical cu Olimpia Satu Mare este programat la Oradea, sâmbătă, de la ora 11.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Robert Rezmuves Editor web: Adrian Laboş